Deliciul iubitorilor de bezea, prăjitura Pavlova, inspirată de faimoasa balerină Anna Pavlova, este un desert ușor, delicat și distins, perfect pentru a îndulci o zi toridă de vară. Alăturarea dintre blatul de bezea, crema fină de vanilie și abundența de fructe proaspete face ca aceste desert să fie la fel de rafinat și elegant ca vestita balerină de la care a împrumutat numele. Se spunea ca Anna Pavlova „nu dansează. Ea zboară, ca și când ar avea aripi la picioare“, de aici pornind și asocierea ei cu aceste desert ușor si aerat.

Pavlova este de asemenea una dintre prăjiturile cu cea mai controversată istorie, creând probabil cel mai dulce conflict între doua tări cu un trecut atât de pașnic, Noua Zeelandă și Australia, fiecare dintre acestea sustinând că desertul iși are originile pe teritoriul ei.
Prăjitura Pavlova a devenit azi un desert universal, iubit și apreciat în întreaga lume pentru compoziția sa simplă dar deosebită și gustul unic, de neuitat.